loader image
cupping-origo-jassyro-iasi

De ce fac cupping-uri?

În shop mă mai apuca uneori povestitul, dar de cele mai multe ori nu reușeam să ajung la final, pentru că totu’ era pi fuga. La un moment dat, mi-a venit ideea să fac evenimente de degustare a cafelei, pentru a termina poveștile, pentru a îi ajuta pe oameni să își aleagă cafeaua pentru acasă și pentru a-i învăța mai multe despre planta aceasta magică. Apoi, pentru că îmi doream ca și cei din jurul meu să simtă ce simt și eu, să înțeleagă aciditatea, corpolența, after taste-ul.

Inițial totul era foarte serios. I was acting like a teacher! Când povestesc despre cafea, totul se schimbă și devin foarte serioasă, pentru că în niciun caz nu aș vrea să las impresia de neprofesionalism. De data asta, doamna profesoară și-a facut simțită prezenta cât se poate de puțin și în schimb s-a creat o atmosferă foarte faină, în care am povestit despre originea cafelei, despre varietăți, despre metode de procesare și prăjirea acesteia. Totul scurt și la obiect, tocmai pentru a lăsa timp pentru degustat și împărtășit impresii.

Pașii parcursi în procesul de cupping îi găsiți pe site în categoria specială dedicată acestuia. Las link acilea: https://jassyro.ro/coffee-cupping/

Joi, am degustat 7 origini, prăjite de prietenii noștri de la Origo Roastery din București și am folosit o apă cu un pH de 7.5.

  • Ethiopia Kochere

procesare: spalata

altitudine: 2000-2100 m

varietate: heirloom

regiunie: Kochere

  • Burundi Gahahe

procesare: spalata

altitudine: 1800 m

varietate: red bourbon

regiunie: Kayanza

  • Brazilia Rio Brilhante

procesare: naturala

altitudine: 1050 m

varietate: catuai

regiunie: Cerado

  • Columbia Urao

procesare: spalata

altitudine: 1900-2100 m

varietate: cattura si colombia

regiunie: Urrao

  • Costa Rica Los Crestones

procesare: honey

altitudine: 1800 m

varietate: cattuai

regiunie: Tarrazu

  • Bolivia Don Carlos

procesare: honey

altitudine: 1546-1650 m

varietate: yellow cattuai

regiunie: Yungas

  • Guatemala Buenos Aires

procesare: spalata

altitudine: 1500-1900  m

varietate: red & yellow cattura

regiunie: Huehuetenango

Ca origine preferată, a fost aleasă Ethiopia, ceea ce nu este neaparat surprinzător. Ethiopia are note și arome fructate, beneficiază de o dulceață aparte, nu degeaba este țara mamă a cafelei. După ce am degustat fiecare origine în parte, de la cald, la rece, am schimbat impresii și tare mândră am mai fost de intensitatea discuțiilor și de implicarea fiecăruia dintre cei prezenți. #proud

Apoi am pregătit o cafea, prin metoda GEM. Ce e GEM-ul? În nici un caz nu vorbim despre gemul de prune. E o noua metodă de infuzie a cafelei, prin metoda pour over, care reușește să aducă în băutura finala un echilibru între toate caracteristicile aromatice ale cafelei.

It was fun, nu doar că am povestit despre ceea ce imi place să fac, dar și pentru că timp de doua ore am lăsat grijile la ușă, telefoanele pe silent și ne-am bucurat de prezența celor din jurul nostru, dar și de licoarea magică, ce o numim cafea.

Mulțumim și see you soon!

Special thanks to Iulian Corbu Photography pentru că ai imortalizat aceste momente speciale!

jassyro face

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *